Realitatea.

Și parcă totul e bine,și parcă zîmbim...Dar ne înșelăm. Totul e doar ”parcă” ...Ne e frică să vorbim despre ceea ce ne doare. Ne temem să cuprindem problemele în brațele noastre, atît, încît să le strivim odată, ca să dispară pentru totdeauna.
Orgoliul e mare, nimeni nu face primul pas...Ambii vrem asta, pur și simplu nu avem curaj. Ne e frică de ceea ce va fi apoi. Ne temem să nu doară ceva după...
Privesc în ochii tăi mari și plini de dragoste, mă simt cu adevărat protejată.
 E în zadar totul.
Știu că nu vei face asta.
 Dar totuși sper.
Sunt atît de naivă. Știu, dar nu pot face nimic. Nici miile de lacrimi nu pot spăla durerea ce o simt. Nimeni nu înțelege ce se întîmplă cu mine, toți vreau să mă schimb, să mă comport așa cum le place lor, ci nu mie.
Trăiesc un mit. În care eroul principal, este strivit din toate părțile, cît se poate de mult.
Și în firea mea de copil, apare o simplă întrebare...”De ce fac asta?”...
 ... Pentru simplul fapt, că Te Iubesc.